Clubul de presă CIJ. Restaurant în Chişinău. 16.00, joi. Mi-e foame, mor de somn, Surdu se scuză... Salvaţi TRM-ul. O jurnalistă fotografiază cu 2.0 paharul pe jumătate gol cu bere.
Conferinţă sau Odihnă???
Există internet, merci băieţii de la Privesc.EU
Din momentul postării ultimului post am fost ocupată de o temă pentru acasă (prima din acest an).
Este vorba despre Planificarea Timpului. Nu am cronometrat timpul să văd cât îmi va lua o jumă de sarcină, dar am simţit că nu a fost chiar atât de repede ca de obicei... poate îmbătrânesc? =)
Planificarea de care vorbesc trebuie să includă obiectele şi timpul acordat fiecăruia timp de o lună. Deci până la 1 0ctombre mi-am planificat tot timpul, atât pentru obiecte cât şi pentru timpul liber. Cel din urmă lipsind din grafic, în genere. Pe 1 ocomtbrie trebuie să scriu un raport în care urmează să menţionez cât mi-a reuşit să fac din cele planificate. 
Nu fac preveziuni, dar simt că nu voi avea timp nici pentru facebook, flickr, nu mai vorbesc de fotografie, lumânări, plimbări mult iubite, nici de cărţile ce mi le-am încărcat în telefon pentru a le citi mai uşor. Planurile personale nu au încăput în planificarea dactilografiată - am înţeles că 24 de ore, adica cele 17-18 fără de somn, nu sunt îndeajuns, pentru mine. Anul precedent de învăţământ am simţit acelaşi lucru.
Cum să le reuşesc pe toate???
Trecuse o săptămână de la startul ultim-penutlimului an studenţesc. ULIM şi CTP e în plină forţă, care în colectarea banilor pentru contract, care pentru instruirea studenţilor în metodologia cercetării.
CTP din prima zi m-ă miră cu planificarea sa. ULIM şi orice altă instituţie trebuie să se înveţe de la ei. Dacă întrebi pe careva care sunt standardele unei lucrări de licenţă - răspunsul va fi relativ, general şi superficial. Întrebaţi şi pe cei care au finisat în 2009 universitatea, după ce standarde au lucrat şi veţi primi acelaşi răspuns.
Sunt entuziasmată de ambele începuturi. Mă bucur că ajungând în anul III la ULIM voi avea doar obiecte de specialitate, şi doar profesori competenţi!!! Mă îngrijorează un pic încărcarea programei la CTP, cărei sper să fac faţă. Cred că voi reuşi, pentru că, după cum am menţionat mai sus, ei sunt bine-structuraţi în toate.
Din nou drumurile mele mă duc undeva. De data aceasta plec în România pentru un hike în Munţii Rodnei. Cred că am menţionat despre această călătorie prin posturile mai vechi, dar la moment nu îmi amintesc, nici nu caut... gândul îmi e preocupat de ziua de mâine. Mâine pornim 5 din Chişinău, însă toţi 8 din cei 12 care s-au înscris din start pe listă, vom porni vineri cu trenul spre poalele munţilor.
Sunt entuziasmată de ceea ce urmează a mi se întâmpla, dar nu atât de mult cum eram la începutul verii.
Din păcate sunt foarte multe fenomene de care depindem în planurile noastre. Nimeni nu putea asigura o sămptămână liberă pentru călătorii pentru toţi 12, nimeni nu a putut preveni haosul cu echipamentul, nimeni nu poate inhiba sentimentele de "EU" din fiecare din noi. Atitudinea e tot ce mişcă. Sper ca până mâine toate conflictele din eu-ul meu se vor potoli şi ne vom bucura toţi de planul (visul) care mai are puţin şi se împlineşte.
Alegerile au rămas în urmă, nu şi dezbaterile pe temele politice. Ce ne interesează acum e coaliţiile... OSCE-ul e de o părere relativă, ce nu ar spune presa "imparţială", cu toate că ziua de 29 iulie a trecut destul de calm, fără MARI întâmplări şi conflicte, electorala însăşi, nu i-a mulţumit pe observatori.
Drepturile omului, în special al celui cu dizabilităţi au fost încălcate, ne creîndu-se condiţii pentru această categorie de oameni. CEC ar trebui să verifice fiecare secţie de votare şi să creeze condiţii egale pentru toţi. Cum poate fi aleasă o clădire în calitate de secţie de votare, dacă pentru a ajunge la uşa acesteia trebuie să urci peste 30 de trepte, nu mai vorbesc de acele secţii de votare care sunt situate la etaj.
Astfel, personal ştiu cazuri, când persoanele nu au putut să participe la votare, pentru că nu aveau condiţii, iar urna mobilă era deja "pe roţi".
După câteva zile agitate şi pline în acelaşi timp, acum mă simt plictisită total. Mai am câteva sarcini de îndeplinit, dar nu stăzi...
